marți, 12 noiembrie 2013

Cine sunt eu?

Era o dimineata de toamna mohorata si friguroasa. Stropii reci si puternici de ploaie cadeau precum niste sulite lungi pe pamant, hranindu-l.
Ma aflam in camera mea pregatindu-mi ghiozdanul pentru urmatoarea zi. Trebuia sa fie prima zi de liceu. Ma simteam emotionata. Toata vara m-am gandit la acest nou capitol al vietii. Cum va fi? Ce se va intampla? Care vor fi primele mele cuvinte? Imi voi face repede prieteni noi? Aceste intrebari curioase si oarecum jucause nu imi dadeau pace.
M-am ridicat de la birou, unde eram asezata iar gandurile m-au condus pana in fata oglinzii. Am zarit o persoana de statura medie, plapanda, cu ochii negrii care se uita bland la mine. Nimic iesit din comun; un om precum oricare altul statea in fata mea, dar cu toate acestea, simteam ca era mai mult de atat. Cine era? Nu stiam sa raspund. Multi pretindeau ca o cunosc, dar cum o pot cunoaste cand nici chiar eu nu pot? Era rationala, dar, de obicei, rezolva problemele dificile intr-o maniera copilaroasa. Avea o mandrie de fier si totusi ar fi cedat in fata prietenilor de suflet. Ii placea sa aiba o conduita eleganta, dar si jucausa. Cu toate acestea, era dominata intotdeauna de starile sufletesti, cel mai adesea de nesiguranta si impulsivitate. O speriau greselile in public, mai ales in fata persoanelor cunoscute. Simtea un cuvant de repros la aceeasi intensitate cu durerea fizica a unui razboinic injunghiat.
Respectiva stare de indoiala trebuia sa inceteze. Era un nou inceput. Trebuia sa mearga cu capul sus. Avea nevoie sa isi ocupe locul in societate. O atragea in mod deosebit literatura. Dorea sa ajute oamenii. Stia ce vrea de la viata.
A doua zi, eram in fata liceului. Inima batea sa-mi sparga pieptul iar picioarele incepeau sa-si piarda din mobilitate. Priveam poarta gigantica a liceului. Puteam sa o fac! Am pasit apasat spre careu, iar mintea impunea inimii stabilizarea batailor mult prea rapide. Spre surprinderea mea, chiar am reusit sa imi ingradesc emotiile.
Am ridicat privirea spre liceul care nu mai parea atat de fioros. Stiam ca va fi bine. De acum stiam cine sunt si stiam ca nu voi pleca niciodata capul in fata nimanui.


                                                                Text: Cristea Maria Francesca